Buzăul îşi respectă eroii, am participat la acest eveniment…

Alexandru Marghiloman provenea dintr-o familie cu avere impresionantă, părinţii săi fiind Iancu Marghiloman şi Irina Izvoranu. După ce absolveşte cursurile Colegiului „Sfântul Sava”, tânărul Marghiloman se înscrie la Facultatea de Drept şi la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris. În anul 1878 obţine doctoratul în ştiinţe juridice şi politice. Revenit în ţară, Marghiloman urmează o carieră de magistrat, fiind procuror (8 iunie 1879) şi judecător (4 octombrie 1880) la Tribunalul Ilfov. Demisionează din magistratură pentru a deveni avocat din 16 octombrie 1881. În 1884, este numit avocat al statului.
În timp, Marghiloman s-a apropiat de gruparea junimistă, iar din 1884 devine reprezentant al acesteia în Reprezentanţa Naţională. Pe 6 noiembrie, este ales deputat în Colegiul I Buzău. În acest timp îşi dovedeşte calităţile excelente de politician, fiind cunoscut ca un orator desăvârşit, elegant şi un foarte bun organizator de campanii electorale. Pentru aceste însuşiri de specialist, Alexandru Marghiloman a fost cooptat în toate guvernele de concentrare conservator-junimiste. A ocupat, printre altele, fotoliul Ministerului de Justiţie, Ministerului Lucrărilor Publice şi Ministerului de Externe.
Contribuţia sa ca ministru al Justiţiei este demnă de remarcat. Astfel, el asigură printr-o lege inamovibilitatea în magistratură un pas important în crearea unei justiţii cu adevărat independente. Acesteia i se adaugă legea organizării judiciare şi a organizării judecătoriilor de pace.
Pe 1 mai 1891, Marghiloman se numără printre fondatorii Partidului Constituţional. Pe 3 aprilie 1907, Partidul Constituţional a fuzionat cu Partidul Conservator, iar Marghiloman este ales în Comitetul executiv al PC. În perioada guvernării conservatoare dintre anii 1910 – 1913, liderul conservator a mai ocupat portofoliile Internelor şi Finanţelor. De numele său ca ministru la Finanţe se leagă elaborarea unui important set de legi privind legea administrativă a falimentelor, adoptarea unui nou cod comercial pus în conformitate cu exigenţele relaţiilor externe ale României, răscumpărarea căii ferate Lvov–Cernăuţi–Iaşi.
În urma retragerii din viaţa politică a lui Titu Maiorescu, pe 4 iunie 1914 Alexandru Marghiloman este ales preşedinte al Partidului Conservator. La 18 mai anul următor, partidul se scindează. Aripa antantiştilor, condusă de rivalul său Nicolae Filipescu formează o nou formaţiune politică intitulată tot Partidul Conservator. Pe 30 septembrie 1916, în urma decesului şefului ei, gruparea Filipescu fuzionează cu Partidul Conservator Democrat, condus de Take Ionescu.
Apropierea războiului a generat însă marea confruntarea pe tema politicii externe, care a fost şi ea un factor ce va duce în cele din urmă la destrămarea Partidului Conservator. În cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie 1914 [1] poziţia lui Marghiloman a fost de a nu merge de partea Rusiei. Astfel, ignorarea Antantei ar fi însemnat ignorarea Rusiei, căci nu trebuia să i se permită accesul la Marea Neagră şi la Strâmtori, pentru că aceasta ar fi reprezentat intrarea României în sfera de influenţă rusă. Neutralitatea era cea mai convenabilă soluţie întrucât o alăturare cu Puterile Centrale ar fi reprezentat o renunţare la ideea românismului în Austro-Ungaria [2]. Neutralitatea era susţinută de liderul conservator luând în considerare şi starea de nepregătire militară şi economică a României. În cele din urmă, s-a decis ca România să rămână neutră faţă de acest conflict, motivându-se că Austro-Ungaria a fost cea care a declarat război Serbiei şi astfel nu s-a putut activa casus foederis-ul.

Alexandru Marghiloman – fotografie de epocă

Peste doi ani, la Consiliul de Coroană din 14 august 1916 [3] [4], liderul conservator a avut aceeaşi poziţie fermă. El a sesizat din nou pericolul ce vine de la est: „Instalarea la Strâmtori a marelui nostru inamic este moartea economică a ţării. Cred că acesta este cel mai mare păcat ce un român poate comite împotriva viitorului ţării. O dată deciziunea luată, vom tăcea! Aceasta este tot ce putem face pentru a nu rupe unitatea naţională” [5].
Influenţa pe care primul ministru liberal, Ion I. C. Brătianu, a avut-o asupra regelui Ferdinand I s-a dovedit decisivă, astfel că s-a decis intrarea României în război de partea Antantei [6]. Situaţia pe front nu a decurs în favoarea ţării noastre, astfel că familia regală, Consiliul de miniştri şi Parlamentul au fost nevoite să se retragă la Iaşi în noiembrie 1916. Marghiloman s-a numărat printre cei care au rămas în Bucureşti pe timpul ocupaţiei germane, stabilind contacte cu reprezentanţii Puterilor Centrale pentru a proteja integritatea teritorială a ţării noastre [7].

Sosirea bolşevicilor la putere în Rusia a determinat ieşirea acesteia din război, iar acest fapt a izolat România pe front. Brătianu nu a dorit să încheie un armistiţiu ruşinos, astfel că la preşedinţia cabinetului a fost chemat eroul-general Alexandru Averescu. Acesta nu a reuşit să semneze decât preliminariile tratatului, pe 20 februarie, la Buftea [8].
Alexandru Marghiloman şi-a asumat responsabilitatea încheierii unei păci separate ruşinoase pentru România, dar care ar fi salvat ţara noastră de la ocuparea totală a teritoriului său. Totodată, regele considera că datorită poziţiei sale filogermane, fermă de-a lungul timpului, liderul conservator va reuşi să încheie o pace mai blândă.
Pe 5 martie 1918, Marghiloman este desemnat să formeze un Consiliu de miniştri de sacrificiu. În timp ce la Bucureşti se purtau tratative dificile pentru încheierea armistiţiului, primul ministru a fost martorul primei etape din procesul de făurire a României Mari. Pe 27 martie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării a hotărât cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România [9]. În mijlocul aclamaţiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoştinţa lui Marghiloman care, în numele poporului român, a guvernului României şi al regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea. Cu acest prilej, el declara: „În numele poporului român şi al regelui României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea unanimă a Sfatului Ţării. La rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pentru vecie unită cu România”.

Distribuie: