Tabla Buții

tabla-butii-legatura-carpati-origini-Corina-Baragan-Sporea

Tabla Buţii

străveche punte de legătură între Transilvania şi exteriorul Arcului Carpatic

Tabla Buţii este „pas” – trecătoare montană la înălţimea de 1340 m., în Carpaţii de Curbură, între masivul Ciucaş şi munţii Buzăului.

Prin această cale, spune istoricul Vasile Pârvan, se făcea legătura din vremea predacică, din sudul şi sud-estul Carpaţilor, dinspre Muntenia şi gurile Dunării, cu cotul interior al curburii Carpaţilor, prin Ţara Bârsei, cu Transilvania. Această cale este uşor accesibilă datorită reliefului, mai puţin accidentat, un plai cu forme domoale, acoperit de fâneţe şi păşuni bogate.

Trecătoarea urcă pe valea Teleajenului până la Tabla Buţii, la 1360 m., şi coboară spre nord la obârşia Buzăului, în Vama Buzăului, şi face legătura cu Ţara Bârsei.

Numele Tabla Buţii – tabla butoaielor – vine de la „tablele ştanţate” aplicate în trecut pe butoaiele cu marfă, la trecerea prin vama de pe această graniţă, dintre Ţara Românească şi Transilvania, unde a funcţionat şi un punct vamal, încă de la formarea statelor feudale româneşti.
În perioada dacică se făcea legătura între cetăţile dacice de pe versantul sudic: Slon, Homorâciu, Drajna de Jos, cu cele din sud-estul Transilvaniei, la Racoşu de Jos, Covasna (Valea Zânelor) şi alte vetre de populare dacică. Dovadă sunt vestigiile istorice: depozitul de seceri de bronz de la Drajna de Jos, pe care savantul Nicolae Iorga le aseamănă cu cele mai fine produse din occident, ca şi tezaurul de monede dacice de la Mâneciu – Ungureni, localităţi limitrofe arterei transcarpatice din zonă.

În Dacia romană, zona forma limita de sud-est a Imperiului roman, ce avea o severă supraveghere militară şi o vie activitate economică. Trecătoarea era străjuită de castrele romane Drajna de sus, la sud de munţi şi Cumidava, în Ţara Bârsei, sau cele din nord-est la Boroşneu şi Angustia. Artera era o adevărată „via strata”, cale militară şi strategică ce lega Transilvania Romană cu castrul de la Barboşi, spre gurile Dunării, Dobrogea romană şi provincia Moesia din sudul Dunării.

La începutul Evului Mediu se cunosc mai multe întărituri în zona trecătorii şi pe culme chiar o cetate, cunoscută sub numele de Cetatea Buzăului sau Tabla Buţii în izvoarele româneşti şi Cruceburg, Kroizburg sau Kiralyko, sau Arce Bozza în documentele cancelariei maghiare încă din secolul al XIII-lea, şi în cele săseşti. Numele cetăţii de Cruceburg sau săseşte Kroizburg, se crede că vine de la biserica catolică din Prejmer, astăzi judeţul Braşov, care avea hramul Înălţării Sfintei Cruci, obştea din această localitate având obligaţii de întreţinere şi pază la cetate.

Asupra originii cetăţii sunt mai multe ipoteze. Cele occidentale consideră că a fost ridicată de cavalerii teutoni, între 1211 – 1225, „de novo constructerant”, având caracteristici de cetate de tip polono – baltic, iar documentele coroanei maghiare menţionează că regele Andrei al II-lea îi însărcinează pe teutoni să reconstruiască cetatea Cruceburg, care fusese ruinată de cumani, „ad munimen regni contra Cumanos”, pentru a bara viitoarele invazii din sudul Carpaţilor. Deci cetatea exista anterior venirii teutonilor, care în timpul scurt de la 1211 la 1225 este greu de crezut că ar fi construit cetatea, ci poate doar să o fi reconstruit sau reparat.

În secolul al XIX-lea păstorii români cunoşteau mai multe întărituri în zonă, pe trecătoare, pe care le-au arătat istoricului maghiar Orban Balasz. Localizarea cetăţii Cruceburg a provocat multe controverse în rândul istoricilor. Cele mai pertinente concluzii le face cercetătorul Pavel Binder. Cercetând izvoarele maghiare, germane şi româneşti acesta ajunge la concluzia că cetatea de sub Vârful lui Crai, la 1360 m. altitudine, este Cruceburg, Arce Bozza sau cetatea Tabla Buţii, azi ruinată. Zona fiind acoperită cu păşuni întinse şi păduri bogate, cunoscută şi ca „păşunile valahilor”, era prielnică păstoritului şi renumită ca traseu al transhumanţei.

Cetatea, pe latura estică, era inaccesibilă, dar celelalte trei laturi erau pe un platou uşor de trecut şi de carele cu marfă, drumul fiind chiar prin mijlocul cetăţii.

Circulaţia carelor cu marfă este dovedită şi de numele văii, „Telega”, atelaj de transport, ajuns la forma bulgărească „telejin” – Teleajen, nume dat râului care udă valea.

Caravanele comerciale treceau chiar prin incinta cetăţii, în ambele sensuri, în Evul Mediu, pentru vămuială, până la 1700, când imperiul austriac a coborât punctul vamal al Transilvaniei la prima aşezare de pe râul Buzău care se va numi apoi Vama Buzăului.

Uşoara accesibilitate a zonei a făcut să fie frecvent năvălită de oştiri duşmane în ambele sensuri, mai frecvent spre Transilvania dinspre sudul Carpaţilor. Sunt cunoscute năvălirile tătarilor şi turcilor prin acest loc, până în timpurile moderne.

Toponimia locului ilustrează tăvălugul istoriei ca o memorabilă cronică, ce dovedeşte că locurile sunt botezate după anumite evenimente: Pasul Tătarilor, munţii Tătaru Mare şi Tătaru Mic, Drumul nemţesc, Casele Neamţului, Râul Cetăţii.

Autor: prof. Corina Bărăgan Sporea

Distribuie: